Vuscan l-ar înfrunta pe Bolojan la TV

horea vuscanHorea Vuscan pare să se fi săturat să vorbească de unul singur despre problema termiei în Oradea. De aceea, Vuscan vrea să îl înfrunte pe primarul Ilie Bolojan într-o emisiune televizată, pe problema termiei din Oradea. „E un subiect prea important pentru a nu fi discutat fata in fata cu cetatenii, sunt decizii care ne vor afecta in urmatorii ani iar cetateanul este cel care trebuie sa aiba ultimul cuvant nu primarul”, îşi justifică Vuşcan propunerea pentru confruntarea TV.

Altfel, Vuscan crede că interesul recent suscitat de subiectul termiei în mediul politic are legătură directă cu apropierea alegerilor locale. „Toate partidele, PNL, PSD, PDL, PPDD,UDMR au sesizat ca cetatenii au o problema legata de termie si acum se avanta asupra cetatenilor in speranta de a mai face un vot. Populismul atinge cote maxime, ipocrizia se instaureaza in toate mesajele pe care le transmit dar nu putem vedea nici macar o rezolvare”, observă Vuscan.

Dacă Vuscan propunere o dezbatere televizată, preşedintele numit al PPDD Oradea, Călin Miron, ar promova, la rândul lui, „o campanie de informare a pericolului introducerii gazului în Oradea”. Miron ar vrea ca orădenii să fie informaţi, pentru ca apoi să genereze un referendum pe problema termiei, în Oradea! Pentru a-şi populariza demersul, Miron şi-a făcut public numărul de telefon: 0755-312-908.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *