Incalzire globala? Care?? Unde?!

oradea sub zapeziTemperaturile mici au adus, într-un final, şi zăpada. Şi a venit multă, dintr-o dată. Ninsoarea a început să cadă peste Oradea de vineri, la amiază şi s-a oprit abia duminică. Am discutat cu taximetriştii orădeni, întrebându-i dacă sunt mulţumiţi de felul în care se mişcă municipalitatea. Desigur, prin firma responsabilă de deszăpezire – RER Ecologic Service. Vineri seara, în jurul orei 21, un taximetrist ni se plângea de faptul că, deşi lucra non-stop de câteva ceasuri bune, nu a văzut nicio maşină RER pe străzi!
Directorul de producţie al RER, Ionel Ban, s-a arătat contrariat de spusele taximetristului, declarându-ne că vineri, până la ora 18, s-a împrăştiat material antiderapant. Iar după ora 19, ne spunea Ban, au intrat în funcţie şi plugurile.
Sâmbătă seara, un alt taximetrist se arăta nemulţumit de felul în care se acţionează. „Abia azi-noapte, pe la  12 – 1, i-am văzut acţionând prin oraş. Şi credeţi-mă, am lucrat non-stop!”, ni s-a confesat omul.
Ieri, pe bulevardele municipiului se circula relativ bine, chiar dacă drumul era cât de cât „negru” doar pe anumite porţiuni ale carosabilului. Însă pe străzile adiacente şi mai ales pe cele dintre blocuri zăpada fusese bătătorită doar de roţile maşinilor.
PS: recent, primarul Ilie Bolojan declara pentru JB că în realizarea strategiei de termoficare a orașului s-a bazat și pe incalzirea globala! Asta pentru ca la frig gazul – pentru ca Bolojan vrea ca CET sa treaca pe gaz – nu mai are presiune si deja Romgaz a a anuntat ca va importa din Rusia. Sigur, asta nu inseamna ca de maine va fi mai scump gazul, dar gandind in perspectiva, te cam ia frigul pe sira spinarii.
Dar hai sa-i dam crezare lui Bolojan si sa speram ca iernile viitoare nu va mai fi ger. Sunt convins de capacitatile primarului de clarvazator meteo. Voi nu? 🙂 Hai incalzire, fie ea si globala!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *