Azi, Horea Vuscan a anunţat că vrea să organizeze un miting de protest sub geamul lui Bolojan, chiar de 1 Decembrie. Vuscan a prins momentul prielnic, ştiind furia nemulţumiţilor din Ioşia, pe care aceştia abia aşteaptă să şi-o verse pe primar. Bolojan e vinovat că i-a trecut de la Transgex la CET. Astfel, dintr-o mutare le-a hiperbolizat facturile, ridicându-le preţul la gigacalorie de la cei 103 lei, preţul la care le furniza Transgex (cu profit!), la 193 de lei/Gcal şi, din martie 2012, la 235,52 lei – preţul plătit de toţi orădenii CET-ului.
Vuscan se bazează că din cele 4.000 de apartamente afectate în Ioşia, vor veni câteva mii de orădeni lângă el. El îl aşteaptă însă pe orice orădean supărat pe Primărie, pe Consiliul Judeţean sau pe Guvern. Nu contează că e vorba despre salarii, pensii, despre monopolurile CET sau RER, ridicatul maşinilor, câinii vagabonzi sau lipsa unui aeroport internaţional.
Dincolo de ceea ce vrea Vuscan, va fi interesant ce-i va spune Bolojan. Îmi permit să fac deja un mic exerciţiu de imaginaţie, judecând după felul în care a mai reacţionat Bolojan în faţa unor situaţii similare, în trecut.
Aşadar, mă risc la un exerciţiu de imaginaţie. Vă voi livra un prezumptiv citat din Bolojan, ca răspuns la cererea lui Vuşcan: „Având în vedere că în aceeaşi zi vom sărbători 1 Decembrie – Ziua Naţională a României, organizarea unui asemenea miting de protest chiar în Piaţa Unirii ar putea perturba evenimentele solemne dedicate Zilei Naţionale. Nu cred că e normal ca evenimentele dedicate Zilei Naţionale să fie afectate de o asemenea acţiune. Nu sunt împotriva mişcării de protest, dar nu cred că ar trebui să aibă loc chiar acolo unde se sărbătoreşte 1 Decembrie”. A fost citatul imaginar din Bolojan, pe care am reuşit să-l plăsmuiesc la ora asta…
Astea fiind motivaţiile lui Bolojan, aşa cum a mai făcut primarul şi altădată, domnia-sa îl va invita pe Vuşcan şi pe orădenii supăraţi să-şi verse of-ul puţin mai încolo, „la perete”. Adică pe platoul din faţa Casei de Cultură a Sindicatelor. Acolo unde i-a poftit şi pe sindicaliştii ce doreau să bruieze Congresul UDMR.
Cu o menţiune: aceştia doreau să protesteze chiar în faţa intrării principale în CCS, nu în spate, pe platou… Cum şi atunci Bolojan i-a poftit să strige la perete, până la urmă s-au dezumflat, trimiţând doar nişte fiţuici mai-marilor udemerişti… Sunt curios cum va reacţiona Vuşcan.