„Pe Galilei l-au ras/Pe Bruno l-au făcut friptură/Mie mi-au râs în nas/Ce batjocúră, ce batjocúră!”. E „fabulosul” vers, al unui personaj cu adevărat fabulos. E omul ce-şi spune „copilu’ secolului” – domnul Vasilescu, dramaturgul neînţeles, ce cu greu poate fi uitat de cei 500 de orădeni care au preferat marţi seara piesa de teatru Podu’, umplând sala Filarmonicii de Stat. În stilu-i inconfundabil, Horaţiu Mălăele dă viaţă personajului Vasilescu, care-i domină ba brutal, mai surprinzător de gentil, pe co-suferinzii săi de pe podul deznădejdii, Artista (Meda) şi Metrologul (George Ivaşcu). Cei trei se cunosc în ceea ce ar trebui să fie ultima oră a existenţei lor, până la următoarea trecere pe sub pod a acceleratului de Viena. Viaţa nu mai are niciun sens pentru toţi trei, care par decişi să-şi curme suferinţa pământească, aruncându-se de pe pod, în calea trenului. Artista neapreciată de public şi neiubită, precum şi metrologul complexat şi exasperat de propriile inhibiţii sunt companionii perfecţi pentru domnul Vasilescu, care-şi găseşte admiratorii în ultimul său ceas lumesc.În ciuda filosofiei, esenţialmente tragică, spectacolul e unul comic. O comedie adevărată, ce provoacă hohote de râs, prin replicile şi absurdul personajelor. În fapt, o farsă a existenţei absurde, în care personajele râd de propria lor neputinţă. O neputinţă devoalată în toată goliciunea sa, la final, când acceleratul trece…
LA PODURI!?
Mălăele e cel care la final ţine să transmită publicului – generos cu protagoniştii – un gând negru: „La cum merg trebuile-n ţara asta, în curând ne vom revedea cu toţii, pe poduri!”.
…
Spectacolul este realizat după textul „Podul sinucigaşilor”, de Paul Ioachim, regia fiind semnată de Horaţiu Mălăele. Adică un spectacol cu adevărat excepţional, fără teama de a exagera prea tare.
