Charismaticul realizator al emisiunii Ora de business de pe TVR2 nu se sfieşte să spună tot ce-are pe suflet. De aceea, de câte ori butonez televizorul şi dau peste simpaticul şi, în acelaşi timp, interesantul Moise Guran, las telecomanda să se odihnească până termină analistul economic de pe sticlă ce are de spus…
Recunosc însă că luni seară maestru Guran aproape că m-a şocat. Vorbind despre „Ghermania”, care ea încet-încet pune stăpânire (economică, desigur) peste „Oiropa” (aşa cum pronunţă nemţii Europa), Guran nu s-a sfiit să-i deseneze Angelei Merkel mustăţi à la Hitler! 🙂 Păi, nu? Doar nu degeaba e euro-iul doar un urmaş al răposatei mărci, iar la un moment dat se zvonea că nemţii ar vrea să-şi înfigă steagul negru-roşu-galben pe câteva din superbele insule elene, ca o recompensă pentru pomparea unei grămăjoare extra-largi de euroi în găunoasa economie a Hellas-ului.
S-ar putea că, deşi pare deplasată la prima vedere, ghiduşia lui Moise Guran să nu fie, totuşi, chiar atât de tembelă, de vreme ce se vede deja cu ochiul liber că toată construcţia (şubredă) a Uniunii Europene depinde tot mai mult de „diktatele” Berlinului.
Chiar aşa, cine să-i spună „pâs” Germaniei în toată Europa asta? Italia, despre care chiar Berlusconi spune că e o ţară de căcat? („Vado via di questo paese di merda”, zise miliardarul premier macaronar). Spania, care se sufocă şi ea sub nenumăratele construcţii şi investiţii în infrastructură pe care şi le-a plămădit în ultimii ani? (vedem că cea mai bogată regiune a Spania, Calalunya, le-ar spune mâine «la revedere» amicilor de la Madrid şi sudiştilor din Andaluzia, dacă n-ar fi alte complicaţii politice).
Franţa? „Cocoşii” au fost complexaţi în faţa nemţilor şi după primul, şi după cel de-al doilea război mondial, pe care nemţii le-au pierdut cu brio. Ultima dată când francezii erau în faţa nemţilor se întâmpla să fie doar secolul XIX. Între timp, Germania le-a luat faţa urmaşilor lui Asterix şi Obelix, chiar dacă teritoriul teuton e şi azi mai mic decât cel al epigonilor lui Napoleon. Chiar aproape dublu, dacă luăm şi teritoriile Franţei de peste mări. Totuşi, populaţia Germaniei e azi peste cea a Franţei (82 de milioane (G) la 66 de milioane (F) ). Ca să nu mai vorbim de economia nemţească, ce şi-a revenit destul de rapid din criză şi e mai dominantă ca oricând în bătrâna Europă.
Cine mai era? A, da. Marea Britanie. Dar când au fost supuşii Reginei cu adevărat în Europa?!? Insularii au fost întotdeauna un neam de marinari, interesaţi mai mult să domine lumea, decât Europa. Aşa au ajuns să domine America de Nord, Africa, Indochina şi Australia. Adică toată planeta. Însă o dată cu ridicarea SUA le-a mai pierit şi lor vocea şi, colac peste pupăză (poate nu întâmplător) li s-a destrămat şi imperiul. Au rămas cu aşa-zisul Commonwealth. În traducere liberă, „bogăţia comună”. Bogăţia cui, că a britanicilor sigur nu mai e. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i pe americani, indieni sau chinezi.
În ceea ce priveşte Europa, britanici nu au ieşit niciodată cu adevărat din „splendida izolare”. Geografic, nici nu prea au o poziţie geostrategică. Ei sunt pe o insulă lângă Europa. Nici azi nu au adoptat euro, mândri de „pound-ul” de pe care le zâmbeşte şi azi Regina Elisabeta a II-a. Or fi mirosit ei că tânărul euro e tot un soi de marcă, dar cu faţă europeană… 😀 Azi, şi dacă ar vrea să se-ncrunte la nemţi (deşi mă-ndoiesc că au vreo intenţie), nu cred că britanicii ar mai putea s-o facă.
Aşa că, dragi europeni, numele continentului nostru este „Europa”. Prenumele nu-l ştiţi, încă. Dar ce ziceţi de „Germania” (pronunţat «Ghermania»)? Cum vă place? E numele pe care-l pregătise Hitler pentru Europa sa germanizată. Desigur, Merkel nu e Hitler. Dar nu e nici admiratoarea lui Napoleon sau a amiralului Nelson. Sunt convins de asta.