Duminică seara, la Cluj, pe stadionul din Gruia, s-au întâlnit CFR şi FC Vaslui, poate cele mai în formă echipe româneşti de la această oră. Româneşti e doar un fel de a spune, dacă ne uităm peste formulele de start ale celor două echipe. Panin, de la CFR, respectiv Sânmărtean şi Balaur, de la Vaslui, au fost singurii jucători români aliniaţi de cei doi antrenori, la începutul jocului.
În rest, am avut 6 brazilieni (Weldon, Ronny, Bastos şi Renan – la CFR; Wesley şi Adailton – la Vaslui), 4 portughezi (Cadu, Nuno Diogo, Camora şi portarul Beto – la CFR), 2 sârbi (Pavlovic şi Milisavljevic – la Vaslui), 1 senegalez (Sougou – CFR), 1 băştinaş din insulele Capului Verde (Celestino – CFR), 1 lituanian (portarul Cerniauskas – Vaslui), 1 bulgar (Milanov – Vaslui), 1 slovac (Farkas – Vaslui), 1 zimbabwean (Temwanjera – Vaslui) şi un… moldovean (Zmeu – Vaslui)!
Pe parcurs, au mai intrat portarul român Mincă, la CFR, respectiv Raul Costin, la Vaslui. Celelalte rezerve care au fost introduse pe teren au fost toate, cu alt paşaport decât cel românesc.
Observând această internaţionalizare a fotbalului românesc, îndeosebi la aceste două echipe, te gândeşti care sunt beneficiile şi care sunt dezavantajele. Un beneficiu ar fi că, din noianul de jucători de import, majoritatea de slabă factură, mai vin şi câţiva care ridică nivelul fotbalului românesc. Cred că nu greşesc dacă printre acei câţiva îi nominalizez pe Wesley şi Adailton, de la Vaslui. Mai ales că ultimii doi şi-au confirmat valoarea şi în sezonul trecut.
Partea proastă e că se promovează tot mai puţini jucători tineri autohtoni. Astfel, se descurajează munca la centrele de copii şi juniori. Prin slaba reprezentare a jucătorilor români pe prima scenă fotbalistică, putem să înţelegem că pe investitorii din fotbalul românesc nu-i interesează să clădească ceva serios, durabil, să aibe cluburi cu propriile şcoli de fotbal, cu propria filosofie despre fotbal. Nu dau doi bani pe investiţii în logistica necesară unui centru de copii şi juniori serios, dotat atât material cât şi la nivel uman, cu antrenori ce pot cu adevărat să-i înveţe un fotbal sănătos pe copii.
Dacă lucrurile se vor perpetua în acest fel, vom avea tot mai puţini jucători români valoroşi şi, prin urmare, exemple pozitive tot mai puţine generaţiilor viitoare. Ca să nu mai spun că vom avea o echipă naţională tot mai slabă. Mă îndoiesc că soluţia ar fi să naturalizăm cu nemiluita jucători atraşi în România de mirajul proximităţii Occidentului sau de o sumă consistentă în conturi la apusul carierei – vezi cazul lui Adailton.