Nu demult îl critica pe noul director al DGASPC, liberalul Călin Puia, că nu se mişcă cum ar trebui cu descentralizarea serviciilor sociale de la Direcţia Copilului. Iată însă că Alexandru Kiss nu are aceeaşi viziune şi în privinţa programului guvernamental lapte-corn şi măr, derulat până acum de Consiliul Judeţean pentru tot judeţul. Preşedintele CJ, Radu Ţîrle, s-a hotărât să scape de o bătaie de cap şi în iunie îi convinsese pe consilieri să voteze pentru descentralizarea gestiunii acestui program, către primării.
Numai că vicepreşedintele Kiss s-a arătat ieri un adversar al descentralizării, vrând ca CJ Bihor să continue să gestioneze singur programul. În pledoaria sa, Kiss s-a folosit şi de atitudinea primarului de Oradea, care nu vrea să preia de la Judeţ răspunderea pe Oradea. Bolojan spune că CJ Bihor are „o experienţă de aproape zece ani şi toată infrastructura necesară, precum şi caietul de sarcini gata pregătit”, în condiţiile în care şi aşa Primăria e „destul de încărcată”. Primarul mai crede că programul are „o tentă populistă, care nu-şi atinge efectele în plan social”. Radu Ţîrle susţine însă că dacă primăriile se vor ocupa ele de program, producătorii locali vor avea o şansă în plus să ajungă în şcoli.
Discuţii interminabile ieri, în şedinţa extraordinară a Consiliului Judeţean, rămase, în cele din urmă, fără nicio finalitate. Aceasta deoarece aleşii judeţului nu şi-au dat seama decât tardiv că nu îndeplinesc cvorumul necesar pentru a lua o altă hotărâre cu privire la programul de distribuire a laptelui, cornului şi mărului în şcoli.
Pentru producătorii locali
Totul a plecat de la un proiect de hotărâre ce modifica o decizie luată tot de Consiliul Judeţean Bihor la finele lunii iunie. Atunci, aleşii judeţului votau pentru descentralizarea acestui program guvernamental, în sensul pasării către primării a responsabilităţii organizării licitaţiilor şi a derulării programului. Iniţiatorul acestui demers, preşedintele CJ, Radu Ţîrle, a motivat oportunitatea descentralizării prin faptul că oricum primăriile sunt cele ce administrează şcolile şi astfel este normal ca tot primăriile să se ocupe şi de programul guvernamental. Plus că scapă CJ de o povară, având în vedere problemele din trecut. Şeful Consiliului e convins că prin organizarea de licitaţii la nivelul fiecărei primării, nu doar una singură, la nivel judeţean, vor fi încurajaţi să distribuie cornuri şi mere şi producătorii mai mici, de la nivel local, nu doar firme mari de distribuţie, venite de prin alte părţi. Astfel, ar creşte calitatea produselor livrate copiilor, susţine Ţîrle. Între timp însă, municipalitatea orădeană a refuzat să preia programul de la CJ Bihor. Ţîrle s-a arătat neplăcut surprins de decizia primarului Bolojan, spunând că nu înţelege de ce acesta se fereşte de organizarea licitaţiei pentru lapte-corn-măr, mai ales că Primăria Oradea derulează constant şi alte licitaţii, încă şi mai complexe. Acesta a fost şi motivul pentru care preşedintele Radu Ţîrle vroia ieri să modifice hotărârea din iunie, în sensul excluderii Oradiei din rândul primăriilor ce vor derula licitaţiile pentru lapte-corn-măr.
Kiss, avocatul Derpan?
Numai că Radu Ţîrle s-a trezit brusc cu un adversar în demersurile sale de descentralizare a programului. Vicepreşedintele Kiss Alexandru s-a declarat ieri împotriva iniţiativei lui Ţîrle. Aceasta chiar dacă plenul Consiliului votase deja pentru descentralizare pe 30 iunie a.c.!
În timp ce Ţîrle are argumente solide pentru a lăsa programul lapte-corn-măr în seama primăriilor, Kiss a părut a fi avocatul marilor distribuitori ce au câştigat până acum în Bihor, precum Derpan Galaţi.
Ieri, Kiss ţinea morţiş să fie o singură licitaţie, ca şi până acum, pe care să o deruleze tot Consiliul Judeţean, pentru întreg judeţul. În pledoaria sa, Kiss s-a folosit de refuzul primarului Ilie Bolojan de a lua în primire programul de la CJ Bihor. „Cred că e o problemă de fond. Ar trebui să întrebăm pe fiecare primărie în parte şi în cinci zile să ne răspundă dacă vor să ia ei programul, să nu ne trezim apoi că o primărie sau alta nu vor. (…) Domnul primar de Oradea e un om deştept. El nu va prelua programul, pentru că ar prelua doar scandal”, a afirmat Kiss, arătându-se mai îngrijorat de soarta primăriilor decât de cea a CJ Bihor. „Decizia a fost proastă, după părerea mea, deşi am votat şi eu. Deci, sunt în grafic”, a continuat Kiss, în stilu-i caracteristic. Vicepreşedintele s-a arătat grijuliu şi faţă de volumul de muncă pentru funcţionarii din Consiliu. Pentru CJ Bihor va fi acelaşi volum de muncă dacă fie şi o singură primărie refuză să organizeze licitaţia pentru programul guvernamental, aşa cum e cazul Primăriei Oradea, a spus udemeristul, care şi-a găsit rapid şi un aliat: pe consilierul PSD Mihai Bar, cunoscut pentru poziţiile sale contradictorii cu privire la iniţiativele lui Kiss. Lipsa de cvorum a făcut ca proiectul pentru excluderea Oradiei să nu mai poată fi votat. De asemenea, pledoaria lui Kiss a rămas fără rezultat, deoarece CJ Bihor a votat deja pentru descentralizare în 30 iunie…
În perioada în care era preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor, fabrica de lapte deţinută de Kiss Alexandru – Biolact Paleu – producea pentru Derpan Galaţi, firma care distribuia programul lapte-corn în Bihor. CJ Bihor era instituţia ce organizase licitaţia.
Ieri, Kiss s-a împotrivit ideii descentralizării programului lapte-corn-fructe în şcoli, deşi o hotărâre în acest sens a fost luată deja în iunie, de către CJ Bihor. Kiss a întrebat Executivul CJ câte primării s-au exprimat explicit în favoarea preluării gestiunii programului în regim propriu. „Există răspunsuri de «da»?”, a întrebat Kiss. „În 90% din cazuri, primăriile şi-au dat acordul”, a răspuns Gabriela Urda, consilier în cadrul Direcţiei Economice. În condiţiile în care răspunsul funcţionarei nu i-a fost pe plac, Kiss nu s-a lăsat înduplecat, fiind convins că oricum producătorii locali nu vor putea participa la licitaţii şi tot angrosiştii vor câştiga, după părerea sa.
Specialistul de la CJ
Kiss a vorbit ca unul care a fost în legătură directă cu acest program, pe vremea când, preşedinte al CJ Bihor fiind, fabrica sa de lapte producea tocmai pentru programul lapte-corn, după cum singur a recunoscut ieri. „Cornul trebuie fabricat într-o anume calitate extraordinar de precisă şi ambalat într-un fel special. Aşa că trebuie o linie de producţie specială. Cei care vor câştiga vor fi toţi, de fapt, angrosişti. Dacă vor fi 100 de licitaţii, în loc de una singură, va fi cu siguranţă mai scump şi mai prost”, a opinat afaceristul Kiss, convins că producătorii locali nu pot îndeplini standardele cerute pentru acest program guvernamental!
Văzând că vicepreşedintele Kiss Alexandru insistă în a milita împotriva descentralizării programului lapte-corn-măr către primării, preşedintele Radu Ţîrle a simţit nevoia de a lua cuvântul, la rândul său. Ţîrle a spus din capul locului că acest program a fost pornit prost. Relatându-le consilierilor că era senator când s-a propus adăugarea la programul lapte-corn şi a mierii, nu a mărului. „Iniţial, era vorba despre miere, nu despre măr. Vă daţi seama cum merge cornul şi laptele cu mărul… Însă, pe traseu se pare că s-a pierdut un i, şi din miere am rămas cu mere”, le-a istorisit Ţîrle aleşilor de Bihor. Apoi, preşedintele CJ Bihor le-a cerut consilierilor judeţeni să privească adevărul în faţă şi să-şi aducă aminte că administraţia judeţeană a primit doar critici pentru gestionarea programului. „De cele mai multe ori laptele a fost stricat, cu cornul puteai să-ţi spargi şi capul, iar merele erau de o mărime şi calitate necorespunzătoare. Prefectura şi DSP-ul ne-au tras de urechi, însă nu am o armată de poliţişti la dispoziţie, pentru a verifica de fiecare dată calitatea produselor”, s-a plâns Ţîrle, arătând că, pe lângă faptul că CJ scapă de o belea, primăriile pot da o şansă producătorilor mici, locali, ce nu mai trebuie să îndeplinească aceleaşi condiţii, precum în cazul unei licitaţii la nivel judeţean. „Un mare distribuitor aduce un tir o dată pe săptămână şi apoi tot distribuie din acesta, în timp ce producătorii locali ar putea oferi elevilor produse proaspete”, şi-a argumentat Ţîrle opţiunea.
Prefectul îl susţine
În iarnă, prefectul Gavrilă Ghilea a criticat calitatea proastă a merelor furnizate în şcoli de distribuitorul Derpan Galaţi, ce a câştigat licitaţia în Oradea. Ieri, prefectul s-a arătat de acord cu iniţiativa preşedintelui CJ Bihor. „Într-adevăr, cred că dacă producătorii locali ar furniza produsele în şcoli, calitatea ar creşte. Desigur, cu condiţia ca totul să se facă cu respectarea legii”, ne-a declarat ieri prefectul de Bihor.