FRF ţine Bihorul în corzi

FC BihorDupă cum probabil că mulţi dintre voi ştiţi deja, FRF a lăsat FC Bihor fără licenţa de Liga 1. Deşi iniţial Comisia de licenţiere a FRF a acordat Bihorului licenţa de „A”, acest personaj sinistru care este Viorel Duru – director pe licenţieri în FRF – a ţinut să facă apel la decizia primei instanţe a FRF. Astfel, nicio surpriză, FC Bihor a rămas fără licenţă din cauza lui Duru, ce a infirmat prima decizie, favorabilă clubului bihorean.

Clubului nostru i se reproşează că nu şi-a plătit la timp datoriile – estimate la 800.000 de euro – nerespectând nu ştiu ce regulament FIFA. Oficialii FC Bihor viorel duruspun însă că există o eşalonare a plăţilor pentru stingerea datoriilor, iar regulamentul FIFA la care face Duru referire nu era în vigoare atunci când clubul a intrat în insolvenţă, în 2009. Una peste alta, ferefiştii lui Mircea Sandu ne lasă acum să avem emoţii pentru sezonul viitor, băgându-ne în aceeaşi oală cu FC Timişoara şi Gloria Bistriţa.

Cu această hotărâre, „definitivă şi irevocabilă”, FC Bihor mai trage speranţă de la Adunarea Generală a FRF, din 20 iunie, atunci când se va întruni şi Comitetul Executiv federal. Pe 20 iunie se va tranşa problema Bihorului, a Timişoarei şi a Bistriţei.

Vezi aici de ce nu a primit FC Bihor licenţa.

Aveţi aici comunicatul postat pe site-ul FRF, ce vizează direct FC Bihor.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *