
Văzând că cineva de jos îl filmează, Sergiu a ameninţat că dacă îl mai urmăreşte cu camera de luat vederi, se aruncă!
Personajul principal al scenei nu s-a limitat cu plimbările la înăţime. La un moment dat, tânărul a aruncat de pe acoperiş două butelii de dimensiuni mici, însă pline cu gaz, iar pe a treia a aruncat-o în pod, după ce a dat la o parte câteva ţigle! Din fericire, buteliile nu au lovit pe nimeni şi nici nu au provocat vreo daună materială. Comportamentul tânărului i-a alarmat pe vecini, care au solicitat intervenţia Pompierilor şi a Poliţiei, autorităţile golind buteliile după impactul cu asfaltul.
FUMURI?
Sosiţi la faţa locului, pompierii au urcat pe acoperiş, l-au momit pe Sergiu cu apă şi ţigari, promiţându-i că nu i se va întâmpla nimic dacă va coborî de pe acoperis alături de ei. În cele din urmă, tulburatul tânăr a consimţit să coboare împreună cu reprezentanţii ISU Crișana, fiind apoi urcat într-o maşină SMURD. Ambulanţa a demarat după câteva minute, lăsându-i pe riveranii gură-cască să schimbe în continuare impresii despre incidentul la care au asistat.
Cei ce îl cunosc pe Sergiu spun că tânărul are mai multe probleme comportamentale, nefiind un bun exemplu de urmat pentru cei din generaţia sa. Unii dintre martori chiar au avansat ipoteza că, în momentul în care s-a urcat pe acoperiş, „vedeta” serii de sâmbătă ar fi fumat cannabis…
FOTO: CLAUDIU CHEBĂU, CĂLIN CORPAŞ