Consider nimerit ca prima postare din această săptămână să fie un citat din Andrei Pleșu. Mă regăsesc perfect în el. Un citat ce începe cu un alt citat: „«Două soiuri de fiinţe pe care nu le pot suporta: cei care nu-l caută pe Dumnezeu şi cei care-şi imaginează că l-au găsit.» (Gustave Thibon, Ignoranţa înstelată, Humanitas, 2003, p. 25). E vorba, s-ar zice, de două soiuri de „cuminţenie“: cuminţenia raţiunii, care decide că n-are sens să persişti în inevidenţă, să cauţi ceea ce e de negăsit, să întîrzii într-un exerciţiu desuet, în conflict cu ştiinţa şi cu modernitatea. Şi cuminţenia spiritului, gata să se instaleze în confortul unei soluţii încremenite, fără penumbre şi fără evoluţie.
Două forme de suficienţă cu manifestări neaşteptat de asemănătoare: ambele încetează să-şi mai pună întrebări. Ambele ştiu. Deosebirea ar fi că cei dintîi transformă încrederea în ştiinţă într-un fel de religie, în vreme ce reprezentanţii celei de-a doua categorii transformă credinţa într-o versiune a ştiinţei şi o trăiesc ca atare, înlocuind interogaţia vie cu o certitudine de beton. Şi unii şi ceilalţi abandonează, mai mult sau mai puţin programatic, condiţia căutării. Brutal spus, avem de-a face cu două tipuri de sminteală, adică de intoxicaţie intelectuală: unii sînt intoxicaţi de contingenţe, alţii de angelism. Unii stau de dimineaţa pînă seara cu nasu-n brazdă, alţii se îneacă în cer, ca într-o zeamă străvezie, fără gust şi fără articulaţii. Două specii de prostie roză, semnalînd prezenţa unor inşi care au renunţat să mai respire prin plămînii proprii, şi au trecut, euforici, «pe aparate»“.
Textul a apărut mai întâi în Dilema Veche și a fost inserat și în cartea lui Pleșu – Despre frumusețea uitată a vieții.