Putorile vin de la porcii din Palota

putoare de la porci
Prefectul de Bihor e convins că ferma de porci Nutrientul SA Palota e vinovată pentru putoarea care se simte în Ioşia şi Rogerius în zilele calde. Adică mai ales vara. Ghilea a vorbit despre „surse de miros dezagreabil identificate la Nutrientul Palota” şi că „există probabilitatea foarte mare ca acestea să provoace, în anumite zile, disconfortul olfactiv în zona Ioşia-Rogerius”.
Ghilea
Înainte de Paşti, prefectul a dispus constituirea unei comisii mixte pentru verificarea aspectelor semnalate de orădenii din Ioşia şi Rogerius referitoare la calitatea aerului. Marţi, s-au verificat Fabrica de Zahăr Oradea, Ferma de porci Nutrientul SA Palota, Compania de Apă Oradea şi Sinteza SA Oradea, unităţi ce deţin bataluri şi iazuri de decantare.
 nutrientul palotaDeşi comisia are data de 3 mai ca termen final de elaborare a raportului de constatare, prefectul Ghilea a indicat deja Nutrientul SA ca sursă pentru „mirosul dezagreabil”. „La celelalte obiective inspectate nu au fost semnalate, cel puţin deocamdată, surse de miros dezagreabil, cu impact negativ asupra populaţiei”, a declarat prefectul.
Calin MocanTot la acest capitol, Gavrilă Ghilea s-a arătat nemulţumit de felul în care instituţiile din domeniu au tratat până acum problema putorilor venite dinspre Palota. „Unele instituţii nu şi-au făcut treaba aşa cum trebuia”, a concluzionat prefectul. Deşi nu l-a nominalizat, sunt cunoscute nemulţumirile reprezentantului Guvernului vizavi de activitatea lui Călin Mocan, comisarul şef al Gărzii de Mediu.
Citeşte şi pe bihon.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *