Ghilea nu digeră Teatrul Maghiar

GhileaTeatrul de Stat Oradea

Prefectul Gavrilă Ghilea a anunţat azi că a atacat în contencios administrativ înfiinţarea de către Consiliul Judeţean a Teatrului Maghiar din Oradea. Acest gest al prefectului subliniază încă o dată falia căscată în Bihor între PDL şi UDMR.

Dincolo de motivaţiile de ordin juridic-legale, livrate azi presei de către Prefectură (lipsa unei dezbateri publice, lipsa alocaţiilor bugetare pentru Teatrul Maghiar), e evident că avem de-a face cu o acţiune politică, după ce pe 15 martie Prefectura atacase în Justiţie şi reorganizările din Cultură.

Atunci, o serie de persoane din peisajul public se împotriviseră inclusiv segregării Teatrului de Stat într-un teatru românesc – Regina Maria şi unul unguresc – Szigligeti Szinhaz.

După acţiunea în Justiţie a Prefecturii, ce a suspendat tot ce decisese CJ Bihor, pe 31 martie UDMR şi-a arătat adevăratele intenţii, adică înfiinţarea unui Teatru Maghiar în Oradea. Cu voturile PNL şi PSD din CJ Bihor, UDMR şi-a putut bifa un obiectiv politic pe care şi l-a propus încă din 2010.

Kiss SzaboDe altfel, de Ziua maghiarilor de pretutindeni, Kiss Alexandru vorbea de la microfonul postat lângă statuia  revoluţionarului paşoptist Szacsvay Imre despre înfiinţarea Teatrului Szigligeti Szinhaz ca despre o realizare a comunităţii maghiare din Ardeal. Coincidenţă sau nu, exact în aceeaşi zi prefectul Ghilea le ataca în Justiţia hotărârea ce înfiinţa Szigligeti Szinhaz.

Interpelat telefonic, Ghilea s-a arătat deranjat de faptul că administraţia judeţeană nu a aşteptat ca Justiţia să decidă în privinţa reorganizărilor din Cultură, grăbindu-se să decidă înfiinţarea Teatrului Maghiar.

Liderul executiv al UDMR Bihor, Szabo Odon, i-a replicat lui Ghilea, afirmând că acesta din urmă a intrat deja în campanie electorală. Szabo spune că Ghilea abuzează de funcţia sa, pe care o foloseşte în scop politic şi crede că „diploma de Vadu Crişului” îl face pe Ghilea „să încurce borcanele”.

Citeşte şi pe Bihon

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *