Eşapament în loc de zgură, la Voința

Baza VointaZilele Bazei sportive Voinţa sunt numărate. Primarul Bolojan are o strategie privind parcările auto din Centrul Istoric care include o parcare fix pe locul ocupat azi de cele nouă terenuri de tenis.  Una la Tribunal. Alta la Voinţa. Încă una lângă magazinul Crişul. Apoi, mai e cea de pe malul Crişului, de pe Independenţei şi mai e una pe Tudor Vladimirescu, în spate la Banc Post. Plus că va mai fi o parcare serioasă şi în Centrul Civic, pe platoul din faţa Parcului 1 Decembrie. Aşadar şase parcări.

Atâtea vor deservi într-un final Centrul Istoric. Desigur, ele nu vor răsări de pe azi pe mâine, însă vor fi acolo în câţiva ani. E ambiţia lui Bolojan, care vrea să mărească şi spaţiul pietonal din Centru, pentru o mai mare atractivitate turistică. Aşadar, o bună parte din maşini vor fi găzduite de aceste parcări.

Să revenim la tenis. Nu ştim exact când zgura ce a făcut epocă în Oradea va dispărea de la Voinţa. Ştim însă că acest lucru se va întâmpla şi se va întâmpla când va dori primarul. Până atunci, Bolojan&Co. trebuie să se aibă grijă să ofere în echivalent, în altă parte, terenuri de tenis.

BolojanÎn această idee, s-a ales baza Ioşia. Această bază va fi extinsă, pentru a compensa distrugerea bazei Voinţa. Primarul spune că se vor face opt noi terenuri de tenis lângă Arena Antonio Alexe, patru în parteneriat cu un investitor privat, iar alte patru vor fi făcute pe cheltuiala Primăriei.

Un teren ar rămâne la Voinţa, ca de sămânţă. Mai e însă şi un teren mai prăpădit la Voinţa, care servea drept teren de antrenament. Ăsta a fost trecut cu vederea de edili.

Dincolo de aceste idei compensatorii ale municipalităţii, sunt părinţi care tot nu sunt încântaţi de planurile Primăriei. În primul rând pentru că Ioşia nu e Centru, iar unii copii ajung mai greu în Ioşia. Mai ales dacă stau în Nufărul, Cantemir, Velenţa sau în zona Calea Clujului…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *