Bichon. Beagle. Cocker spaniel. Golden retriever sau labrador. Şi lista ar putea continua. Mai nou, este o modă în rândul orădenilor. Tot mai mulţi se înconjoară de câini de rasă. Îi vezi peste tot: în parcuri, la bulevard, între blocuri…
Stăpânii îşi plimbă câinii peste tot, oferindu-le concitadinilor un privelişte urbană tot mai exotică, ce dă mândră din coadă, de cele mai multe ori. Câinii sunt aranjaţi, pieptănaţi, nu put. Cu toate acestea, urmele lor se văd. Şi nu mă refer la urmele lăbuţelor, ci la excrementele de care dai, mai nou, peste tot. Aceasta pentru că orădeanul a prins gustul companiei unei javre de rasă, însă refuză să treacă şi la munca de jos: la adunatul „urmelor”, cu făraşul.
Primăria a făcut un ţarc al câinilor în Parcul Liniştii (Olosig), însă spaţiul e prea restrâns pentru gustul orădeanului posesor de „pet” canin. Cum să se restrângă el la câteva sute de metri pătraţi, când poate să-şi etaleze mândrul exemplar tuturor trecătorilor? Mai ales că mulţi întorc capetele admirativ sau chiar ţin neapărat să-i dezmierde patrupedul. Şi, bine-nţeles, se gândesc apoi să-şi ia şi el/ea unul. De ce nu?
Dincolo de aspectele ce ţin de igiena oraşului, eu însumi fiind un mare iubitor de câini, mă bântuie totuşi o întrebare: de unde nevoia asta stringentă pentru câini, pe care o văd la tot mai mulţi orădeni, neinteresaţi că-şi chinuie prietenii patrupezi în apartamente?
Mi s-a sugerat şi un răspuns: spre deosebire de oameni, câinii sunt loiali şi nu pun întrebări. Aşadar, ar fi, de multe ori, mai dezirabili decât semenii lor.
Această nevoie a concitadinilor noştri de a fi ascultaţi şi apreciaţi fără să li se impună alte condiţionări, ne mai indică ceva: că, în ciuda reţelelor de socializare online, tot mai dezvoltate şi la noi, oamenii se înţeleg tot mai puţini unii pe alţii şi, prin urmare, caută compania sufletelor ce le sunt fidele necondiţionat…
Oare ce mutaţii vor mai surveni în mediul social, ce ne înconjoară?
