Judecătoarea Dudaş Ioana a decis retrocedarea a 62.682 ha de pădure moştenitorilor boierului Mateescu deşi acesta a avut proprietăţi doar în comunele Auşeu, Măgeşti, Şuncuiuş şi Vadu Crişului, a căror suprafaţă totală, cu fâneţe, arături, case şi râuri este de 27.000 ha. Pare a fi cea mai mare eroare judiciară din istoria Justiţiei bihorene.
„Dacă bizara sentinţă va fi validată la recursul strămutat la Tribunalul Olt, legea funciară ne va obliga să reconstituim dreptul de proprietate şi cu păduri din afara celor patru comune. Practic, Direcţia Silvică Bihor, care are acum circa 68.000 ha în tot judeţul, va rămâne cu sub şase mii, adică abia pentru un ocol silvic. Imediat ce am aflat despre sentinţă, am sesizat Romsilva, Ministerul şi Prefectura”, ne-a declarat Liviu Matiuţa, directorul Direcţiei Silvice.
Potrivit acestuia, dacă Judecătoria Aleşd ar fi retrocedat până în 5.000 de hectare, deşi nu există acum atâta pădure în cele patru comune, s-ar fi putut presupune că diferenţa s-ar fi defrişat după naţionalizare. Însă faptul că a socotit să retrocedeze mai mult decât triplul suprafeţei totale a comunelor ridică semne de întrebare. Pe care le-am transmis Curţii de Apel Oradea.
În 2005, în baza Legii 247/2005 cetăţeanul Radu Clitus Lucian formula către comisiile locale pentru retrocedarea proprietăţilor terenuri forestire de pe raza comunelor Vadu Crişului, Măgeşti, Şuncuiuş şi Vadu Crişului, ce au aparţinut cândva moşierului Gheorghe Alexandru Mateescu. Cum cererea lui Radu Clitus nu şi-a găsit finalizarea la comisiile locale de fond funciar, în 2008, Radu Maria – mama şi moştenitoarea lui Radu Clitus, decedat între timp – sesizează Comisia judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietare, înfiinţată la nivelul Prefecturii Bihor. Se cereau suprafeţe de pădure preluate de la Mateescu de regimul comunist, între anii 1945 – 1949.
În martie 2009, soluţionarea cauzei se suspendă din cauza faptului că existau mai mulţi prezumptivi moştenitori ai lui Mateescu. Acesta fusese un petrolist ce a cumpărat păduri în Bihor deşi era originar din Prahova şi făcuse afaceri în Bucureşti. Moştenitorii direcţi ai lui Mateescu au murit de timpuriu, astfel că, timp de un an Radu Maria s-a judecat cu alţii care se socoteau îndreptăţiţi să-i moştenească averea petrolistului prahovean. După un an, Radu Maria a câştigat în instanţă, iar pe 11 mai 2010 Prefectura Bihor a primit cererea de reluare a procedurii de soluţionare a cazului. Pe 11 iunie, comisia judeţeană emitea deja o decizie, ce valida parţial cererea Mariei Radu, pentru 440 hectare. În acelaşi timp, se emitea şi un proces-verbal de punere în posesie.
Conform celor spuse de Alice Lupeş, şefa Serviciului Juridic din Prefectură, Comisia judeţeană a validat spre reconstituirea proprietăţii doar acele hectare pentru care corespundeau toate documentele doveditoare – atât actele de preluare în proprietatea Statului cât şi colile de carte funciară.
Prefectura, ignorată
Decizia comisiei de la Prefectură a nemulţumit-o pe Radu Maria, care s-a adresat instanţei. În acţiunea introdusă la Judecătoria Aleşd, solicitanta revendica 19.013 hectare de pădure şi 606 metri pătraţi. Înainte cu cinci zile de primul termen de judecată, Prefectura depunea o întâmpinare, cum că nu se poate prezenta la prima înfăţişare. Juriştii se aşteptau la o amânare, mai ales că reclamanta depusese cerere pentru o expertiză tehnică. Surpriză, însă. Chiar după primul termen de judecată, sentinţa a rămas în pronunţare şi nu peste multă vreme cei de la Prefectură au primit şi sentinţa judecătorească.
Judecătoarea Ioana Dudaş retroceda Mariei Radu nu 19.000 de hectare, cât ceruse iniţial, ci mai mult decât triplu: adică 62.682 de hectare cu vegetaţie forestieră! Aceasta în condiţiile în care cele patru comune au împreună un teritoriu administrativ ce ajunge la un total de 27.062 de hectare! Mai mult, suprafaţa retrocedată prin decizia judecătoarei Dudaş reprezintă nu mai puţin decât 90% din toată suprafaţa forestieră a judeţului.
„Noi ne-am făcut apărarea pe ce ni s-a comunicat. După aceea ei şi-au modificat cererea şi s-a admis proba cu martori! Am aflat de aceste completări abia când am aflat şi sentinţa”, ne-a declarat Alice Lupeş, şefa Serviciului Juridic al Prefecturii, care se aştepta că instanţa să găsească şi un expert peentru analiza solicitării. Aceasta pentru că reclamanta ceruse în prealabil şi o expertiză tehnică. Acest lucru nu s-a mai realizat şi, practic, Judecătoria Aleşd a emis o sentinţă fără să-i dea posibilitatea Prefecturii să contracareze noile pretenţii ale Mariei Radu! Mai mult, instanţa a admis creşterea suprafeţei solicitate, de la 19.000 la peste 62.000 de hectare printr-o simplă notă de şedinţă, la primul termen de judecată. Această modificare a cererei nu a mai fost comunicată şi Instituţiei Prefectului – parte în proces prin Comisia judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate!
Oltenii judecă soarta pădurilor din Bihor
La sentinţa civilă emisă de judectoarea Ioana Dudaş pe 15 septembrie 2010, Prefectura a făcut recurs la Tribunalul Bihor. Radu Maria nu a lăsat lucrurile aşa şi a cerut strămutarea procesului, la Tribunalul Olt! Iar Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a acceptat cererea Mariei Radu, care îşi argumenta demersul prin mediatizarea procesului, dacă recursul s-ar judeca în Bihor, precum şi unele legături de rudenie a unor funcţionari din Prefectură cu Justiţia bihoreană! Faptul că ÎCCJ a aprobat cererea Mariei Radu de mutare a procesului din Bihor naşte semne de întrebare, dat fiind faptul că tot o instanţă bihoreană – Judecătoria Aleşd – i-a dat reclamantei câştig de cauză! Iar cererile de strămutare se fac, de obicei, de către părţile ce au pierdut procesul la prima instanţă.
Ca o ironie a sorţii, între timp, şi Radu Maria a decedat, iar Comisia judeţeană pentru reconstituirea dreptului de proprietate aşteaptă să vadă cu cine se va judeca în continuare la Tribunalul Olt.
Argumentele Prefecturii
În recursul său, Prefectura şi Comisia judeţeană reclamă mai multe inadvertenţe care au condus la emiterea sentinţei Judecătoriei Aleşd. Astfel, Comisia judeţeană arată că reclamanta trebuia să facă în Justiţie dovada pentru toate cele 62.682 de hectare de teren silvic, în condiţiile în care Comisia a făcut doar o validare parţială, în cazul a 440,4 hectare, pentru care toate documentele depuse au fost clare. Având în vedere suprafaţa imensă cerusă de Radu Maria, funcţionarii Prefecturii sunt convinşi că reclamanta a adunat toate actele de preluare a proprietăţilor lui Mateescu de către Statul Român şi le-a însumat, chiar dacă în cazul multor proprietăţi ar fi vorba doar despre mai multe acte de preluare întocmite pentru acelaşi terenuri. Această concluzie a putut fi trasă ca urmare a faptului că pentru mai multe procese-verbale de preluare a unor proprietăţi forestiere nu a fost identificată şi suprafaţa vizată. În anii ’40, Mateescu a contestat diverse procese-verbale de preluare, toate respinse de autorităţile comuniste, care au dispus apoi alte acte administrative pentru preluarea terenurilor silvice de la Mateescu. Astfel s-ar explica de ce există atâtea documente ce certifică naţionalizări, fără a mai fi identificată şi suprafaţa. Practic, s-ar putea interpreta că în hârtii se fac referiri în repretate rânduri la aceleaşi câteva terenuri. Radu Maria a susţinut însă altceva şi, deşi topografia locurilor arată absurditatea cererii, judecătoarea Ioana Dudaş i-a retrocedat tot ce a cerut reclamanta, fără să ţină cont de realităţile zonei.
În recurs, Prefectura mai face referire şi la viciile de procedură ale Judecătoriei Aleşd, cum ar fi acceptarea modificării suprafeţei solicitate printr-o simplă notă de şedinţă, ce nu a mai fost comunicată şi părţii intimate – Comisia judeaţeană pentru retrocedări. La fel şi în cazul martorilor aduşi de Radu Maria în instanţă, de care Comisia nu a ştiut.