Ambiţia, atuul femeilor în politică

We-Can-Do-ItUltimul Congres UDMR, ţinut recent la Oradea, a arătat că Uniunea maghiarilor din România, este, în ultima instanţă, un partidmacho. Prea puţine femei-delegat, chiar dacă la prezidiu stătea, serioasă şi plină de ea, orădeanca Biro Rozalia. Liberalii se mândresc cu ambiţioasa Lucia Varga, o femeie ce ţine morţiş să iasă în evidenţă nu doar la nivel local, ci şi la nivel naţional.

Provenită din PLD, Adelina Coste şi-a făcut loc cu coatele şi în PDL, îmbinând lucrul de partid cu cel de Prefectură. PSD-ul are câteva femei tinere ce se simt bine în partid, în timp ce organizaţia de femei e condusă de Lia Pop, ce predă politica şi la catedră. Toate aceste femei au o calitate comună: ambiţia.


rozalia biro

Cu excepţia UDMR, celelalte filiale judeţene ale principalelor partide româneşti contorizează numărul femeilor membre de partid. Filiala bihoreană a UDMR numără circa 25.000 de membri. Este, evident, o organizaţie de masă. Există şi o platformă a femeilor, denumită „Femei pentru femei”. Cu toate acestea, numărul lor nu e cunoscut nici la secretariatul UDMR Bihor şi nici de liderul executiv al filialei.

Sunt, totuşi, femei puternice în UDMR. Lidera lor e Rozalia Biro, viceprimăriţă de carieră la Oradea. Împreună cu Kiss şi Szabo Odon, Biro e cea care face şi desface afacerile administrative locale, din perspectiva UDMR. De asemenea, Biro Rozalia e şi preşedinta Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) din UDMR, la nivel naţional. „Ea e a doua persoană din UDMR, după preşedinte. Dacă se întâmplă ceva, preşedintele CRU îl înlocuieşte pe preşedintele Uniunii”, ne-a declarat Szabo Odon.

O altă femeie maghiară care a răzbit printre bărbaţi e Peto Csilla. UDMR a şi propulsat-o deputat, Peto Csilla candidând în Rogerius-Episcopia. Totuşi, se poate spune că Peto mai are destul de lucru pentru a deveni măcar la fel de vizibilă ca şi Rozalia Biro. Munca sa în Parlament e încă destul de invizibilă…


Femeile liberale, 36%

lucia vargaPNL Bihor are o organizaţie de femei puternică, lucru care se vede şi din cifre. Din cel 7.800 de membri ai PNL Bihor, 2.800 sunt femei. Adică 36% din totalul membrilor. Cea mai vizibilă dintre acestea este deputata Lucia Varga, care în trecut a fost promovată şi la nivel naţional, ca secretar de stat la Ministerul Mediului.

Varga e proaspăt realeasă şefă a Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Bihor. Mai mult, Lucia Varga ţinteşte şefia OFL la nivel naţional, fiind sprijinită de destule femei cu influenţă în PNL pentru a o învinge pe Zvetlana Preoteasa. Consiliera locală Florica Cherecheş s-a remarcat şi ea în ultimii ani în forul legislativ local prin abnagaţia cu care se dedică proiectelor sociale. De altfel, Cherecheş e cea care a făcut repetate apeluri la agenţii economici locali pentru a sponsoriza municipalitatea. Fosta şefă a Finanţelor bihorene şi a Direcţiei Economice de la CJ Bihor, Smaranda Scridon, e şi ea În OFL, la fel ca şi Claudia Vlaş, membră în Colegiul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD).


lia popDin cei aproximativ 10.000 de membri ai PSD Bihor, 3.500 sunt femei. Lidera lor e Lia Pop, decanul Facultăţii de Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării. Doctoriţa Sonia Drăghici e o altă figură proeminentă a femeilor pesediste, ea fiind deputatul orădenilor din cartierul Nufărul, fiind aleasă în colegiul deputaţial 7.


Adelina Coste, în plin avânt

Adelina-CosteÎn fine, în Oradea PDL are 2.376 de membri, iar 1.008 dintre aceştia sunt femei. La nivel de Bihor, PDL are 9.198 de membri, însă secretara filialei, doamna Doina, nu a ştiut să ne spună câţi dintre aceştia sunt de sex feminin. Şefa Cancelariei Prefectului, Adelina Coste, e femeia cea mai sus poziţionată în ierarhia filialei judeţene. Deşi membră PDL doar de câţiva ani, Coste a fost aleasă secretar general adjunct la recentele alegeri, fiind una dintre principalele purtătoare de mesaj ale PDL Bihor, în ultima perioadă. Adelina Coste şi vicepreşedinta PDL Bihor, fosta Ionela Bruchental -Pop, sunt singurele femei din Comitetul Executiv al PDL Bihor, format din douăzeci de persoane. O altă femeie influentă este dr. Marilena Crişan, şefa femeilor pedeliste din Oradea.

citeşte şi Bihor Online

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *