Vor sponsorizări din patriotism local

La finele anului trecut, primarul şi consilierul local Florica Cherecheş rugau firmele să vină să sponsorizeze Primăria din banii pe care, oricum, trebuie să-i verse la bugetul de stat. Era deja decembrie, între Crăciun şi Revelion şi nimeni nu s-a înghesuit. După cum o recunoştea ieri Florica Cherecheş, demersul edililor fusese tardiv. Mai cu seamă că pentru sponsorizări se pot redirecţiona 20% doar din impozitul pe anul/trimestru în curs.

Săptămâna trecută, Consiliul Local a oficializat aşteptările Executivului pentru banii privaţi ai firmelor. Se pleacă de la ideea că banii respectiv oricum nu rămân în conturile agenţilor economici, reprezentând dări către Stat. Şi atunci, de ce firmele să nu redirecţioneze până la 20% din impozit către iniţiative locale? Sugestii sunt: sistemul sanitar, proaspăt preluat de Primărie, Clubul Sportiv Municipal sau proiecte de responsabilitate socială.

În şedinţa Consiliului Local de săptămâna trecută a fost aprobat proiectul de hotărâre privind constituirea şi gestionarea fondului municipal de solidaritate prin atragerea de sponsorizări. Iniţiatorul acestui fond e consilierul local PNL Florica Cherecheş, cunoscută pentru preocupările sale din domeniul social.

De altfel, înaintea supunerii la vot a proiectului, Cherecheş a ţinut să expună motivele pentru care e important ca Primăria Oradea să pună la dispoziţia firmelor un asemenea fond. E vorba despre un fond municipal special, destinat sponsorizărilor ce pot ajunge, conform legii, până la 20% din impozitul pe profit.

Redirecţionare

Nu cerem agenţilor economici să scoată bani din buzunar, ci pot redirecţiona până la 20%, bani pe care oricum îi varsă la bugetul de stat. Avem şi un model de contract, aşa că haideţi să încurajăm cu toţi, pentru că ajutând municipalitatea contribuim la dezvoltarea oraşului”, a susţinut Florica Cherecheş în faţa colegilor săi din Legislativul local.

Un alt ales local, Octavian Dan, a ţinut să-i informeze pe cei prezenţi că „6 milioane de euro reprezintă potenţialul de sponsorizări pe care îl are economia locală, bani care ar putea rămâne aici”. Hotărârea a fost adoptată în unanimitate.

De menţionat că sponsorizările se fac din baza de impozitare pentru anul în curs, spre deosebire de acel 2% pe care persoane fizice îi pot redirecţiona din impozitul pe anul precedent. „Nu ne putem atinge de impozitele de anul trecut, ci doar de profitul din perioada actuală. Spre exemplu, pentru această perioadă banii sunt luaţi din impozitul pe primul trimestru, urmând ca la finele trimestrului să se regularizeze impozitul şi banii să fie redirecţionaţi”, ne-a declarat iniţiatorul proiectului. Cei interesaţi o pot contacta pe Florica Cherecheş la numărul de telefon 0745-601-049.

Beneficii pentru firme

Domeniile sponsorizate pot fi: medico-sanitar, cultural, artistic, educativ, de învăţământ ştiinţific, umanitar, religios, filantropic, sportiv, domeniul protecţiei drepturilor omului, asistenţă şi servicii sociale, protecţia mediului, social şi comunitar, de reprezentare a asociaţiilor profesionale, de întreţinere, restaurare, conservare şi punere în valoare a monumentelor istorice. Agentul economic poate decide ce anume doreşte să sponsorizeze. Formele de sponsorizare posibile sunt: acordarea de numerar, livrarea de bunuri, executarea de lucrări sau prestarea unor servicii. „Dacă agentului economic îi e indiferent pentru ce folosim banii, atunci sponsorizarea va intra în fond, fără să fie specificată destinaţia. În acest caz, Executivul e cel ce decide unde vor fi folosiţi banii”, ne-a declarat Florica Cherecheş. Toate sponsorizările vor trebui aprobate în mod obligatoriu de Consiliul Local.

Conform celor transmise de Biroul de Presă al Primăriei, „în urma sponsorizării, firma obţine mai multe beneficii, cum ar fi promovarea numelui, imaginii şi mărcii firmei, notorietate prin asocierea numelui cu proiectele municipalităţii”.

Sănătate, sport, social

Pentru primar, principalele domenii pentru care îşi doreşte sponsorizări sunt sănătatea şi sportul. În cazul sănătăţii, se pune accentul pe secţia de oncologie, unde municipalitatea are planuri mari, sprijinită fiind de Ministerul Sănătăţii. Pentru 2011, în plan e construirea unei clădiri noi în curtea Spitalului Municipal Gavril Curteanu, care să fie dotată cu aparatură de ultimă generaţie. În ciuda acestor investiţii preconizate, Bolojan a ţinut să spună că orice ajutor e binevenit.

De asemenea, sunt aşteptate sponsorizări cât mai consistente şi pentru Clubul Sportiv Municipal, unde prioritare sunt secţiile de polo şi baschet, ce şi-au dovedit capacitatea de a face performanţă. Florica Cherecheş, şefa Comisiei pentru activităţi social-culturale, culte, învăţământ şi tineret, îşi doreşte sponsorizări pentru proiectele de responsabilitate socială. Mai cu seamă că, potrivit spuselor lui Cherecheş, în 2010 cifra de afaceri a judeţului Bihor a crescut cu 30% faţă de 2009.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *